“Dezvolt sistemul antreprenorial din România, în primul rând, pe capital românesc, astfel susțin și investitorul străin.” Sub acest mesaj concentrat Paula Pîrvănescu își dezvoltă discursul în cadrul emisiunii moderate de către Andrei Cristea și Alexandra Marin.
Paula Pîrvănescu este un actor cheie în consultanța de business din România. Cu o carieră de 20 ani în dezvoltarea mediului antreprenorial românesc, dublată și de expertiza în finanțările europene de peste 15 ani, Paula este fondatoarea Asociației Romanian Business Chamber. Activitatea sa a redat oportunități și soluții companiilor naționale pentru scalarea și internaționalizarea activității, atât prin asistență în privința finanțării, dar și prin organizarea unor sesiuni de match-making, de networking prin intermediul cărora companiile și investitorii români se pot cunoaște și pot explora posibilitatea unor viitoare cooperări cu omologii lor din străinătate.